Maresalul Antonescu la judecata istorieiEditura Mica Valahie - 465 pagini Mareșalul Ion Antonescu - mai este necesar să subliniem? - a intrat deja în legendă. O legendă care, cu trecerea timpului, a prins, nimic mai simplu, contur, iar în cele din urmă s-a consolidat temeinic, astfel că, astăzi, orice tentativă de a o “demola” ori ridiculiza stârnește, în cel mai fericit caz, mila… El a trăit, după cum și-a dictat. Iar, în clipa supremă, a dovedit că a știut și cum să moară! Era nu atât un răspuns dat bezmeticilor ajunși Învingători, cât, mai degrabă, o lecție dată poporului român într-una din clipele cele mai groaznice ale existenței sale de două ori milenare, o sfidare adresată netrebniciei și neputinței și, de ce nu, un legământ, în sensul: Nu vă părăsesc! Voi reveni! Mareșalul Antonescu la judecata istoriei reunește, în cele două compartimente distincte, numeroase studii originale pregătite pentru acest volum, contribuții și eseuri ale unor reputați istorici, în frunte cu însuși Nicolae Iorga, Patriarhul istoriografiei române, dar și mărturii ale unora dintre “actorii” dramei României în cursul celui de-al doilea război mondial (Regele Mihai I, C. Rădulescu-Motru, Constantin I. Kirițescu, Sextil Pușcariu, Ion Petrovici, Vasile Harea, Grigore Gafencu, Gheorghe Barbul, generalii Constantin Pantazi, Ion Gheorghe și Platon Chirnoagă, Henriette și George Magherescu) ori contribuții semnate de faimosul istoric german Andreas Hillgruber, Șerban C. Andronescu, Nicolae Baciu ș.a. Au fost reținute, în context, remarcabilele Însemnări din celulă, din primele ceasuri după lovitura de stat de la 23 august 1944, datorate Mareșalului Ion Antonescu personal. Ne face o deosebită plăcere să exprimăm întreaga gratitudine colaboratorilor care au pregătit special texte pentru tomul de față (Academician Dan Berindei, Raoul Șorban, Adrian Păunescu, Gh.I. Ioniță, Jipa Rotaru, V.F. Dobrinescu, Dana Beldiman, Horia Dumitrescu, Ion Coja, Teodor Mavrodin, Virgiliu Z. Teodorescu, Radu Theodoru, Kurt Treptow, Octavian Burcin, Șerban Alexianu, Robert Zidaru, Stela Cheptea, Mihai Ungheanu, Mircea Dogaru, Vlad Hogea, Cezar Mâță, Mihai Lupoi, Mihai Popa), iar pagini de substanță am desprins din cărțile și studiile datorate d-lor Florin Constantiniu, membru corespondent al Academiei Române, Larry L. Watts, Alesandru Duțu, Corneliu Vadim Tudor, Ioan Dan, Didi Miler, Traian Golea ș.a. Mareșalul Antonescu la judecata istoriei nu-și propune altceva, se înțelege, decât să continue și să încurajeze discuțiile libere despre UN OM și O EPOCĂ. Cu metodele și mijloacele specifice istoriei. |
Cuprins
000_Sumar | 5 |
01 | 7 |
02 | 15 |
03 | 18 |
04 | 34 |
05 | 75 |
06 | 77 |
07 | 92 |
26 | 308 |
27 | 311 |
27a | 332 |
28 | 334 |
29 | 342 |
30 | 352 |
31 | 354 |
31A | 377 |
08 | 106 |
09 | 109 |
10 | 115 |
11 | 118 |
12 | 125 |
13 | 128 |
13A | 138 |
14 | 142 |
14A | 147 |
15 | 153 |
16 | 162 |
17 | 189 |
18 | 191 |
19 | 193 |
20 | 201 |
21 | 224 |
21A | 240 |
22 | 248 |
23WRI | 267 |
24 | 289 |
25 | 294 |
31B | 378 |
32 | 380 |
33 | 383 |
34 | 385 |
35 | 388 |
36 | 390 |
37 | 393 |
38 | 396 |
39 | 399 |
40 | 402 |
41 | 404 |
42 | 406 |
43 | 418 |
44 | 421 |
45 | 423 |
46 | 425 |
47 | 430 |
48 | 435 |
48A | 456 |
49 | 459 |
Alte ediții - Afișează-le pe toate
Mareșalul Antonescu la judecata istoriei: contribuții, mărturii și documente Gheorghe Buzatu Vizualizare fragmente - 2002 |

